Precizari introductive

Analiza documentara privind oportunitatea, guvernarea, avantajele si dezavantajele functionarii unor zone metropolitane si metodologiile de identificare a acestor zone
            Experienta din alte tari
           Avantaje si dezavantaje ale constituirii zonelor metropolitane
           Guvernarea zonelor metropolitane
           Metodologii de determinare a zonelor metropolitane

Determinarea granitelor zonei metropolitane Bucuresti (ZMB)
           Hartile de caracterizare a ZMB

Bibliografie

Precizari introductive

 Studiul privind fundamentarea sociala, stiintifica a constituirii Zonei Metropolitane Bucuresti are doua parti:

• O analiza documentara privind oportunitatea, organizarea, avantajele si dezavantajele functionarii unor zone metropolitane, asa cum rezulta ele din experienta tarilor Uniunii Europene, tarilor candidate si a Romaniei;
• O determinare a limitelor sau granitelor zonei metropolitane Bucuresti si o evaluare a impactului implementarii acestui proiect asupra populatiei din aceasta arie, asa cum rezulta ele din cercetarea de teren asupra 98 de localitati (comune si orase) din zona inconjuratoare a Bucurestiului, situate la distanta de pana la 40 km de oras.

Studiul este efectuat la solicitarea Primariei Sectorului 1 care ne-a furnizat, prin amabilitatea primarului Vasile Gherasim si o parte din documentatie.
Obiectivul analizei documentare este realizat, in esenta, pe baza studiului documentelor referitoare la experienta unor orase europene precum Atena, Roma, Lisabona, Porto, Paris, Budapesta etc., pe de o parte, si a datelor regasite in studiile Retelei Europene a Regiunilor si Zonelor Metropolitane - METREX (cum sunt The Metrex Report 1996-2000-2006) sau a Declaratiei de la Porto din 1999, semnata de mai multe tari membre, pe de alta parte.

In acelasi timp a fost analizata experienta romaneasca in domeniu, cum este cea de care au beneficiat orasele Bucuresti, Oradea, lasi, Bacau, Baia Mare etc.
Obiectivul referitor la determinarea granitelor Zonei Metropolitane Bucuresti, a structurii si impactului acesteia asupra calitatii vietii populatiei este realizat, in esenta, pe baza aplicarii pe teren a unei metodologii stiintifice elaborate de specialistii CURS in ceea ce priveste culegerea si analiza unor indicatori specifici obtinuti de la Primariile celor 98 localitati situate pe o raza de 40 km in jurul orasului Bucuresti.
Ideea de baza, a fost aceea ca Zona Metropolitana Bucuresti include orasul polarizator si asezarile cu care acesta are interrelatii directe, permanente si variate, formand impreuna un sistem zonal functional.
Metodologiile au vizat, in esenta, evaluarea interrelatiilor dintre asezari in functie de valorile unor indicatori de interrelatie referitori la: mobilitatea teritoriala a populatiei, forta de munca, cultura de produse perisabile destinate orasului, potentialul turistic, innoirea edilitara determinata de oras si distanta calculata prin masurarea izocronelor.
Concluziile obtinute in acest studiu, corelate cu cele ale fundamentarii juridice a unui Proiect de Lege, se pot transforma intr-o experienta pilot, utilizabila si pentru legiferarea altor zone metropolitane pe teritoriul Romaniei.

Experienta din alte tari

Pe masura ce creste populatia din zonele inconjuratoare ale oraselor, in principal prin emigratia din orase sau prin exurbatie, dar si prin atragerea populatiei din alte localitati, granitele geografice si administrative ale oraselor devin inadecvate pentru a defini aglomerarile urbane care rezulta.
Dezvoltarea urbana sub aceasta forma a extinderii orasului in spatiul inconjurator si al evolutiei sale integrate cu asezarile din aria sa periurbana (sau suburbana, periurbana, regionala etc.) este cunoscuta mai ales in tarile dezvoltate, fiind caracteristica unei noi faze a dezvoltarii urbane, ulterioara etapelor de concentrare a populatiei in orasul actual si de formare a suburbiilor. Specialistii au denumit aceste noi realitati socio-spatiale dreptzone metropolitane sau, in cazul celor foarte mari, ca regiuni urbane. In SUA de pilda, incepand din 1980 aceste zone sunt inregistrate la recensaminte sub denumirea de zona statistica metropolitana (Metropolitan Statistical Area) si cuprinde toate aglomerarile formate dintr-un oras si asezarile sale inconjuratoare, care au o legatura directa cu orasul si au o populatie totala (impreuna) de cel putin 50000 locuitori. In 1990 existau in SUA 254 de astfel de zone statistice metropolitane, in conditiile in care integrarea sociospatiala a oraselor este mai mare, incluzand, in fapt, cateva zone statistice metropolitane, se formeaza zona metropolitana standard consolidata (Standard Metropolitan Consolidated Area), aceasta fiind de fapt prima definire oficiala a regiunii metropolitane. In Europa exista numeroase experiente de studiu si planificare integrata a oraselor polarizatoare, impreuna sau luand in considerare si asezarile din teritoriul periurban, mai mult sau mai putin apropiat de orasul central, in unele tari a existat si o legislatie in domeniu, chiar daca aceasta s-a referit mai mult la circumscrierea fenomenului decat la dezvoltarea unitara a unor astfel de reabilitati (pentru Romania, vezi Legea 320 din 1939).
Problematica amenajarii si dezvoltarii integrate, la nivel metropolitan devine o preocupare sistematica la nivel european doar din anii 90, cand s-a pus explicit problema adoptarii unei strategii integrate de dezvoltare a zonelor metropolitane pentru ca „Marea Europa" sa poata face fata mai bine concurentei economice mondiale.
In 1998, Comisia Europeana a publicat documentul intitulat „Durabilitatea dezvoltarii urbane: un plan de actiune", iar in 1999 a fost adoptata, prin mijlocirea ministrilor insarcinati cu amenajarea teritoriului din statele membre ale UE, „Schema de dezvoltare a spatiului comunitar” (SDEC). Aceste documente, coroborate cu reflectiile asupra problemelor de amenajare a teritoriului trasate de Consiliul Europei au condus la configurarea unui proiect european pentru amenajarea si dezvoltarea la nivelul metropolelor, ale carui obiective vizeaza: dezvoltarea durabila, competitivitatea echilibrata, coeziunea sociala, renovarea urbana si guvernarea mai buna.
In perspectiva extinderii UE, dupa examinarea planului privind planificarea spatiului si politicile urbane existente la nivel european, mai multe organisme incluzand Guvernul Portugaliei, Junta Metropolitana din Porto, Comisia Europeana, unele metropole Europene, Reteaua Regiunilor si Zonelor Metropolitane din Europa (METREX) in asociere cu Parlamentul European, Comitetul Regiunilor si Consiliul Europei, au invitat institutiile europene, guvernele nationale si cele locale din zonele metropolitane ale Europei, sa semneze „Magna Carta Metropolitana: Declaratia de la Porto”, asupra strategiei in materie de planificare si dezvoltare pe regiuni si zone metropolitane din Europa".
In prezent organizarea zonelor metropolitane din Europa este in plin proces de expansiune.
La nivelul Europei exista 120 de regiuni sau zone metropolitane recunoscute. Dintre acestea 33 sunt membre ale Retelei europene a regiunilor si zonelor metropolitane (METREX). METREX intentioneaza sa includa in reteaua sa 50 de zone metropolitane pana la Conferinta de la Barcelona din 2004.
Numai in Comunitatea Europeana exista 80 de zone metropolitane. Extinderea UE la 28 de state membre va numara circa 480 de milioane de locuitori, din care 50-60% sau 240-290 de milioane de locuitori vor trai in regiuni sau zone metropolitane. Situatia zonelor metropolitane pe tari era in 2002 urmatoarea:

Avantaje si dezavantaje ale constituirii zonelor metropolitane

Constituirea zonelor metropolitane raspunde unei necesitati sau oportunitati determinate de evolutia organica a asezarilor. Procesul de urbanizare pe teritoriul european a condus la dezvoltarea interdependenta a metropolelor cu localitatile aflate in zona lor de influenta, formand deja realitati metropolitane primare care, chiar daca nu sunt denumite zone metropolitane functioneaza practic ca zone unitare, relativ independente. Asadar, „tara reala", evolutia realitatilor urban-rurale solicita o recunoastere si legiferare adecvata din partea „tarii legale", respectiv a celor care asigura guvernarea in Romania.

Multe dintre problemele strategice de amenajare urbana la nivel european nu pot fi tratate direct decat la nivel de zone metropolitane, care sa faciliteze dezvoltarea productiei, a schimburilor si a consumului de bunuri la nivelul Europei, astfel incat sa fie evitate piedicile datorate atat localismului excesiv cat si centralismului la nivel national. Este vorba, in esenta, de formarea zonelor metropolitane ca poli si regiuni de crestere sau dezvoltare la nivelul Europei, incluse in cadrul unor strategii nationale dar si transnationale. Zonele metropolitane pot deveni astfel capete de pod care sa beneficieze de noile cai de comunicatii si de relatii comerciale, pentru schimbul de marfuri si servicii, de know-how, ca centre ale circulatiei de capital si ca destinatii pentru turism si cumparatori.

Dezvoltarea zonelor metropolitane faciliteaza amenajarea integrata a teritoriului la nivel regional astfel incat prin aceasta sa se diminueze dezechilibrele dintre centru si aria limitrofa provocate de dispersarea (sau marginalizarea generata de ghetoizarea, izolarea unor asezari Iipsite de oportunitati), in planul structurii demografice, sociale si economice, de dezechilibrele legate de transportul in comun, finantarea infrastructurii, rezervele de spatiu pentru locuit si comert, inlaturarea sau diminuarea unor astfel de dezechilibre va conduce la o imbunatatire a calitatii vietii populatiei.

Intarirea capacitatii asezarilor incluse in zona metropolitana de a face fata concurentei din afara. Identificarea unor tendinte comune de dezvoltare si cooperare a asezarilor din cadrul zonei ca si crearea de noi forme de organizare institutionala si de administratie, de reprezentare a intereselor la nivel extern, vor intari capacitatea acestora de a face fata concurentei. Prin urmare se asigura cresterea competitivitatii economice a localitatilor din zona metropolitana fata de regiunile invecinate.
? Implementarea politicilor de dezvoltare si amenajarea teritoriului printr-un management eficient si performant, in care fundamentarea politicilor de dezvoltare sa tina seama de cererea pietei, dar si de-alte cerinte legate de asigurarea unei densitati suportabile, infrastructura tehnica si sociala (servicii), aprovizionare in apropierea locuintelor, localizarea spatiilor de agrement etc. Realizarea acestor politici de dezvoltare se face de regula printr-o buna cooperare intre localitati in domeniile amenajarii teritoriului, locuintelor, infrastructurii, dezvoltarii economice, protectiei mediului, utilizarii resurselor umane etc. Cele mai performante actiuni sunt, de regula, cele legate de transportul in comun, alimentarea cu apa, prelucrarea deseurilor si implementarea unor proiecte investitionale.

Asigurarea subsidiaritatii zonelor metropolitane prin atragerea participarii populatiei diferitelor asezari la elaborarea si implementarea strategiei dezvoltarii zonei, astfel incat obiectivele si finalitatile amenajarii sa devina mai eficiente. Asa cum se stie, democratia si subsidiaritatea nu pot fi aplicate daca un factor de decizie lipseste. Aceasta presupune ca populatia din zonele metropolitane, chiar si cea de la periferia acestora sa poata avea o influenta asupra unor decizii de la nivelul metropolei care i-ar afecta viata.

Asigurarea unei dezvoltari durabile a zonei metropolitane presupune o strategie care sa tina seama de nevoile sociale si economice ale populatiei si se bazeaza pe acea optiune de planificare care, in urma evaluarii impactului, compenseaza cel mai bine pierderile de resurse care nu pot fi imediat refacute sau inlocuite, deci nu limiteaza dezvoltarea zonei in viitor. Perspectiva dezvoltarii durabile presupune existenta unei imagini de ansamblu asupra starii mediului, evaluarea mijloacelor de ameliorare a calitatii cadrului urban, de reinnoire urbana si regenerare a resurselor prin care sa se diminueze imapctul negativ al unor strategii de dezvoltare a zonei si sa se asigure dezvoltarea, in acest context se pot determina zonele care trebuie protejate cum sunt cele cu vegetatie naturala si pot fi evaluate valorile lumii satului, locuri care, datorita valorilor culturale si ecologice trebuie ajutate sa dobadeasca dreptul de patrimoniu national.

Ca dezavantaje ale constituirii zonei metropolitane trebuie avute in vedere cele legate de posibilele blocari de trafic datorate intensificarii circulatiei, a poluarii mediului datorate deseurilor urbane dar si utilizarii unor mijloace de transport neecologice.
In planul guvernarii exista pericolul limitarii implicarii unor localitati la o colaborare formala sau la lipsa de incredere a administratiilor locale ale unor asezari in organismele de planificare locala. Desigur ca, exista si pericolul ca anumite grupuri de interese locale sa influenteze exagerat planificarea la nivel zonal. Acestea sunt mai mult aspecte anormale, dar ele trebuie prevenite.
In practica vor exista dificultati in ceea ce priveste cordonarea intre instrumentele locale si zonale de planificare, in realizarea unei politici unitare de utilizare a rezervelor centrale, reconcilierea intre propunerile administratiilor locale in ceea ce priveste infrastructura si echiparea teritoriului, a utilizarii terenului de catre diferiti agenti primari si mentinerea echilibrului ecologic etc.,etc.

Guvernarea (managementul) zonelor metropolitane

Guvernarea (managementul) zonelor metropolitane
Modele de guvernare metropolitana existente astazi in Europa sunt clasificate de catre METREX (Reteaua Europeana a Regiunilor si Zonelor Metropolitane) in trei categorii:
1. Autoritati metropolitane care dispun de puteri depline in ceea ce priveste domeniile social, economic, infrastructura, mediu si de planificare sau amenajare teritoriala. Aceste autoritati sunt insarcinate sa planifice si sa aplice efectiv si complet strategiile de dezvoltare armonioasa a zonelor metropolitane.
2. Autoritati, numite sau alese, prevazute cu puteri selective esentiale, prin intermediul carora se planifica si se aplica strategiile pentru rezolvarea problemelor cheie.
3. Agentii metropolitane numite sau organisme complementare imputernicite cu responsabilitati de planificare strategica si cu functii consultative de aplicare.
Concluzia studiului modelelor de guvernare a zonelor metropolitane este ca, indiferent de solutia adoptata, in functie de specificul national sau regional, de problemele cu care se confrunta, va fi necesar ca autoritatea sau agentia sa detina capacitatea de planificare (amenajare), control, revizie, conservare si aplicare a strategiei metropolitane. Zona metropolitana trebuie sa dispuna de resursele profesionale necesare planificarii strategice pe termen mediu si lung, analizei politicilor la nivel metropolitan, corelarii sau stabilirii echilibrului dintre interesele sectoriale si cele ale zonei metropolitane.
Tinand seama de implicatiile pe care le are optiunea pentru un model de guvernare sau altul, dar si de specificul zonei metropolitane Bucuresti, sustinem optiunea pentru al doilea model de guvernare, cel al autoritatii numite sau alese si insarcinate cu puteri selective importante. Adoptarea modelului unu, al autoritatii cu puteri depline ar necesita o restructurare a formelor actuale de guvernare bazate pe comune, orase si municipii.
Adoptarea modelului trei, al agentiei metropolitane cu functii consultative, desi se aplica, cel putin partial in unele zone ale Romaniei (Oradea, Baia Mare, lasi, Constanta) este bazata pe preocupare voluntara (chiar daca uneori sunt finalizate intr-un cadru contractual) nu ar putea rezolva problemele unei zone metropolitane mari si complexe cum este cea a Bucurestiului.
Datele culese din teren, prin care ZMB cuprinde orasul Bucuresti plus alte 62 de asezari din care 4 orase si 58 de comune, sustin necesitatea unei guvernari printr-o autoritate numita la nivelul central al zonei care sa colaboreze cu autoritatile alese ale Primariei Capitalei, oraselor si comunelor, inclusiv ale sectoarelor orasului Bucuresti, intr-un cadru legislativ si pentru rezolvarea unor probleme cheie stabilite in studiul de fundamentare legislativa. Desigur ca intregul demers de constituire si de implementare a ZMB trebuie realizat prin asigurarea unei transparente complete.

Metodologii de determinare a zonelor metropolitane

Acceptand ideea si realitatea ca zonele metropolitane sunt formate dintr-un oras (sau mai multe, daca acestea sunt unite spatial) polarizator si asezarile din teritoriul sau iconjurator, puternic legate de acesta, atunci problema esentiala care se pune este aceea ale delimitarii granitelor, a asezarilor care intra in aceeasi zona. Punem accentul pe interrelatia dintre oras si localitatile din jurul sau deoarece multi considera, in mod eronat, zona metropolitana ca fiind o zona periurbana, exterioara orasului excluzand din acest ansamblu de concentrare social-economica tocmai nucleul sau central, polarizator.
Exista nenumarate metodologii de determinare a asezarilor care sunt incluse in zona metropolitana, mergand de la cele mai simple, a stabilirii distantei maxime fata de orasul central si pana la cele mai profunde, prin care granitele sunt trasate in urma aplicarii unei metodologii de evaluare a interrelatiei dintre orasul central si zona sa exterioara (in literatura aceasta arie este denumita diferit: periurbana, preurbana, extraurbana, de naveta, preoraseneasca, premetropolitana, etc.). Exista numeroase preocupari ale unor geografi, economisti, statisticieni, sociologi, urbanisti etc., pentru determinarea limitelor zonelor metropolitane, in unele zone metropolitane sunt incluse numai asezarile declarate suburbii sau localitati suburbane, in altele sunt incluse toate asezarile din terioriul inconjurator aflate la o distanta de orasul central (de regula, pana in 50 de km), dar sunt si studii in care aceasta zona este exinsa la peste 60 de km. Chiar si in cazul Bucurestiului exista studii care includ Oltenita, de pilda in Zona Metropolitana Bucuresti.

Dintre criteriile mai des utilizate in determinarea limitelor zonei metropolitane, pe langa distanta fata de oras (tot mai frecvent estimata ca durata de deplasare calculata in timp, cu mijlocul de tranport cel mai des utilizat de populatia oraselor din teritoriul inconjurator) sunt: ponderea persoanelor din localitate care vin zilnic pentru munca in metropola (in SUA, 15% din forta de munca a localitatii sa fie formata din navetistii care lucreaza in oras), ponderea populatiei din aceste localitati ocupate in activitati neragricole legate de oras (cel putin 75% din populatia ocupata sa lucreze in activitati neagricole), ponderea populatiei ocupate in activitati de productie agricola destinata orasului, ponderea celor atrasi cu domiciliul in oras, potential turistic al localitatii, valorificat de oraseni, etc. Trei experiente sunt mai cunoscute si mai apropiate de realitatea Romaniei.
Centrul european de coordonare si cercetare in domeniul stiintelor sociale din Viena, care a elaborat in 1972-1973, modelul de determinare a Regiunii Urbane Functionale (The Functional Urban Region) sub forma de SMLA (Arie metropolitana de munca standard) si MELA (Arie metropolitana economica de munca) unde SMLA cuprinde teritoriul in care peste 15% din rezidentii activi economic se deplaseaza zilnic in metropola iar MELA cuprinde teritoriul in care exista populatie care se deplaseaza zilnic pentru munca in orasul central.

Unde: Ii= masura navetismului in aria i
Cij= nivelul navetismului intre aria i si j
REAi= rezidenti economici activi (populatie ocupata) in aria i

In Romania, printre cele mai cunoscute experiente de determinare a granitelor zonei metropolitane este cea a geografului Ion Iordan care, in volumul „Zona periurbana a Bucurestilor", publicat in 1973, a determinat comunele din aceasta arie dupa formula:

Unde: R= fiecare dintre indicatorii enumerati pentru localitatea i, respectiv,
indicele referitor la activitatile neagricole, navetism, innoire edilitara, suprafete cu
padure, produse perisabile destinate porasului, productie marfa vegetala si
animala destinata orasului si potential turistic
S= gradul de importanta al acestor factori
D= distanta pana la oras

Tot in Romania sunt cunoscute studiile publicate de Dorel Abraham in 1979 si 1991 (Introducere in sociologia urbana) pe baza cercetarilor efectuate in colaborare cu sociologi, geografi si economisti, pentru determinarea ariei periurbane a Bucurestiului. Au fost luati in calcul indicatori referitori la urmatoarele dimensiuni: forta de munca, aprovizionarea orasului cu produse perisabile, potentialul turistic, distanta si continuitatea spatiala cu orasul polarizator.

Unde: P1, P2, P3 = pondere pentru cei trei indicatori
A1, A2, A3 = valorile standardizate pentru cei trei indicatori (forta de munca, agricultura pentru oras si potentialul turistic)
D = distanta fata de Bucuresti
Aplicand aceasta formula asezarilor aflate la o distanta de pana la 50 km in jurul Bucurestiului s-a obtinut o zona periurbana care cuprindea 77 de comune, din care 22 constituiau periurbanul imediat, 36 periurbanul apropiat si 19 aria periurbana indepartata, impreuna cu orasul Bucuresti aceste comune care din aria periurbana defineau Fuctia regionala a orasului. In studiul prezent experientele amintite sunt adaptate si actualizate la noile realitati iar limitele sau granitele zonei metropolitane Bucuresti sunt determinate stiintific.

Determinarea granitelor zonei metropolitane Bucuresti (ZMB)

ZMB a fost definita ca un ansamblu integrat de asezari formate din orasul central, polarizator, pe de o parte, si localitatile din aria sa de influenta, pe de alta parte. Intre cele doua tipuri de localitati (orasul central si asezarile din zona sa de influenta) exista interrelatii puternice, directe, permanente si variate. Rezultatul acestor interrelatii este formarea unei zone de convergenta social - economica integrate, functionale, denumita zona metropolitana.
In cazul Bucurestiului si a asezarilor din jurul sau exista un astfel de ansamblu sau arie de convergenta social-economica, care s-a format in timp, functionand ca o realitate de tip sistemic in care schimbarea unei parti o afecteaza pe cealalta si, implicit, intregul. Prin urmare, evolutia organica a localitatilor amintite a condus la formarea unei zone sau ansamblu de convergenta social - economica functionale, chiar daca ea nu este nici statuata prin lege, nici guvernata in fapt, ca o entitate de sine statatoare. Problema care se pune din punct de vedere metodologic este aceea a determinarii frontierelor sau granitelor sale deoarece influenta metropolei asupra asezarilor si teritoriului care-l inconjoara este mult mai extinsa.
Intrebarile la care se incearca un raspuns prin acest studiu sunt legate de: identificarea asezarilor care au interrelatii directe, permanente si variate cu orasul, adica sunt marcate de legaturi intense cu orasul polarizator si de evaluarea rezultatului sau impactului acestor relatii asupra asezarilor incluse in cadrul zonei metropolitane.

Demersul metodologic a cuprins 4 etape distincte:
1. stabilirea ariei de cercetare astfel incat aceasta sa fie mai mare, sa depaseasca limita exterioara a zonei metropolitane propriu-zise. S-a considerat ca aceasta arie ar trebui sa cuprinda toate asezarile aflate pe o raza de 40 km de Bucuresti. O existenta posibila a unei asezari care ar putea fi inclusa in zona metropolitana, in afara distantei de 40 km de oras, nu conduce la includerea sa in aceasta arie deoarece nu respecta principiul contiguitatii spatiale. Tot asa o posibila existenta a unei asezari in cadrul zonei metropolitane, dar care nu respecta criteriile pentru a fi retinuta va fi inclusa in zona, tot pe principiul contiguitatii spatiale, deoarece se regaseste in interiorul granitelor astfel trasate.
2. stabilirea indicatorilor de interrelatie (prin care se masoara intensitatea interrelatiilor) si a formulei de calcul pentru determinarea granitelor, respectiv a localitatilor, care urmeaza sa fie incluse in zona metropolitana sau lasate in afara sa. Indicatorii selectati se refera la mobilitatea populatiei, innoirea edilitara indusa de oras, cultivarea de produse perisabile pentru oras, potentialul turistic si distanta pana la oras.
Indicatorii selectati au fost calculati astfel:
• procentul de navetisti din totalul populatiei ocupate a localitatii spre Bucuresti
• potentialul de navetisti din Bucuresti spre localitatea de zona de influenta/total populatie ocupata
• procentul populatiei care s-a mutat cu domiciliul din localitate in Bucuresti/totalul gospodariilor din localitate
• procentul populatiei care s-a mutat cu domiciliul din Bucuresti in localitate/total gospodarii din localitate
• procentul de case nou cosnstruite in localitate in 1990-2003 de catre bucuresteni/total case in localitate
• procentul de teren cultivat cu produse perisabile destinat orasului/total suprafata arabila
• indicele de potential turistic determinat prin ponderea suprafetelor cu apa si paduri in totalul suprafetei localitatii plus existenta sau nonexistenta unor monumente istorice si amenajari turistice
• distanta in minute fata de oras, cu mijlocul de transport in comun cel mai des utilizat.

Formula de calcul:

Unde ln = indicele de navetism
lm = indicele de migratie
le = indicele de innoire edilitara
lt = indicele de potential turistic
D = distanta in timp pana la Bucuresti
Inmultirea In+lm cu 2 se datoreaza faptului ca navetismul si migratia reprezinta o dubla relatie, spre oras si din oras spre localitatea din zona de influenta. Extragerea de radical din lt, arata ca acesta reprezinta o relatie mai degraba potentiala decat efectiva.
3. Completarea acestor indicatori cu date, la care au fost adaugati si altii referitori la specificul asezarilor din zona, la acordul sau dezacordul cu includerea localitatilor in zona metropolitana. Datele au fost completate de catre operatorii CURS prin discutii cu primarul si secretarul primariei si prin consultarea unor documente ale primariei.
4. Analiza datelor si prezentarea rezultatelor, atat in ceea ce priveste determinarea granitelor ZMB cat si caracterizare asezarilor din zona, in functie de alti indicatori de impact. Dupa standardizarea indicatorilor astfel incat acestia sa devina comparabili, respectiv adusi pe o scala de la 1 la 100 (cu formula utilitatii maximale respectiv a abaterii fata de valoarea minima), dupa formula:
Valoarea reala - Valoarea minima X 100
Valoarea maxima — Valoarea minima
S-a constatat astfel ca, prin aplicarea formulei amintite, cele 98 de asezari din aria de influenta a orasului se ierarhizeaza pe un continuum intre 8394, valoarea „cea mai mare" si 120, valoarea „cea mai mica".
S-a considerat ca toate asezarile care detin valori sau scoruri de peste 1500 (ceea ce inseamna interrelatii intense cu orasul polarizator pentru cel putin trei indicatori) pot fi incluse in ZMB. Sunt in aceata situatie 61 de localitati la care se mai adauga una (comuna Ogrezeni) datorita necesitatii continuitatii spatiale. Astfel, ZMB va fi formata din Orasul Bucuresti + 62 de asezari din zona sa de influenta. Au ramas in afara ZMB alte 36 de localitati, din aria cercetata care au obtinut scoruri mai mici, desi unele dintre ele au relatii semnificative cu orasul pe anumite dimensiuni dar nu erau in continuitate spatiala cu restul zonei. (vezi Hartile)

Localitatile cercetate pentru determinarea ZMB si Zona Metropolitana (Bucuresti + 62 de localitati), in ceea ce priveste caracterizarea ZMB propriu-zise, in functie de indicatorii de impact, rezultatele sunt prezentate cartografic, in fiecare harta, localitatile fiind grupate, in functie de valorile obtinute la indicatorul analizat in trei categorii (trintile), respectiv localitatii aflate in interrelatii cu orasul Bucuresti foarte puternice, medii si mai reduse.
Desigur ca unele valori, cum sunt marimea populatiei asezarilor respective, nu sunt determinate numai de oras. Pe ansamblu insa, toate asezarile, asa cum se observa din harti, poarta o amprenta mai mare sau mai mica a orasului Bucuresti, chiar daca modalitatile de influenta sunt foarte diferite.

Majoritatea primariilor din ZMB este de acord cu constituirea oficiala a unei astfel de zone.